Scotland Yard si familiile a trei adolescente de origine musulmana sunt ingrijorati ca fetele au plecat in Siria pentru a deveni miresele jihadistilor. Zau? Pe bune?

In vest, in general, datoria parintilor este sa-si creasca plozii pana la adolescenta dupa care, la 18 ani, le dau un sut in partea dorsala care sa le asigure pornirea in viata. In vest, in general, parintii nu prea stiu sa creasca un copil. De obicei se axeaza pe tot felul de carti si brosuri care le spun, imperativ, ce e important: nu-i dati zahar, nu le dati grasimi, nu le dati lapte de vaca (pentru ca exista un lapte praf perfect), neaparat dati-le pre si pro-biotice (???), legati-l de gat si porniti la plimbare, etc. Nu tu dragoste, nu tu mangaiere, nu tu comunicare (inscrieti-l la psiholog!!!).

In aceste conditii, adolescentul, neavand un prieten si-un sfatuitor in familie, neavand inca acea capacitate de a discerne intre bine si rau, se lasa fascinat de iluzoria stare de bine prezentata in culori parfumate in media si mediul online.

Printul pe cal alb din vremea mea se numea Harap-Alb. Printul lor e calare pe Porsche Cayenne iar uneori, pentru adolescentele mai aventuroase, pe tunul anti-racheta. Daca printul mai arata si very “macho” – cu turbanul lasand sa-i atarne intr-o parte si cu pieptul dezgolit succesul e garantat! Bine sau rau nu mai are nici-o relevanta la varsta lor. Conteaza ca e frumos si zice ca ma iubeste!

Totusi, in cei sapte ani de-acasa, mama si bunica m-au invatat ca pe langa Harap-Alb mai exista si spanul. Si eu am stiut! Dar asta pentru ca mama m-a crescut cu drag si mi-a fost aproape, mi-a spus ce-i bine si ce-i rau, m-a lasat sa dau cu capul de tocul de sus, urmarindu-ma si intreptandu-mi drumul fara sa simt, asa incat eu sa pot sa fac diferenta intre bine si rau.

Polita romana nu trebuie sa-si faca griji ca trei tinere bezmetice de origine musulmana au plecat de-acasa in Siria sa devina mirese… Cel putin deocamdata!

PS Sper ca familiile sa-si recupereze fiicele, iar acestea sa fie in siguranta.

Advertisements