E luni dimineata si ar trebui sa merg la serviciu. Mie imi place la serviciu, imi place sa-mi fac treaba si s-o fac cat de bine pot. Numai ca acum serviciul meu e asa…o chestie la care te duci si nu prea ai mare lucru de facut, e cam pe “duca”. Nu prea te mobilizeaza nimic atunci cand vrei sa construiesti dar “ai naibii de conducatori” realoca la alt site materialele de constructie.
Cunoastem multi dintre noi dictonul “La vremuri noi, oameni noi”. Cam asa e la mine si nu doar la mine ci sunt convinsa ca aceeasi situatie este in multe locuri din tara, acolo unde ciocoii noi au decis “la ceas de seara” sa scape de baronii vechi.Acum, cine i-a facut baroni pe unii nu se mai stie, se pierde in negurile vremii..Unii sunt baroni, altii doar s-au trezit cu titulatura nobiliara si inca isi mai fac analize sa vada daca au sange albastru.
Ideea este ca m-am trezit in situatia in care ma intreb de ce sa merg la serviciu. Pentru ce? Am luat in urma cu 6 (sase) ani un lucru si am muncit zi de zi sa-l cresc, sa-l fac cunoscut, sa-l fac util. Ghici ce? Mi-a iesit! Dar pentru asta am lucrat zi de zi, am stat in picioarele fiecarui client, am stat in ploaie, in vant, in soare arzator, am sfatuit si sprijinit mii de oameni, am suportat plansete, sfaturi, comentarii, arogante, ostilitate, urlete, cam tot ce se poate in materie de “comunicare” cu rasa umana. Efectul dupa sase ani este distonie neurovegetativa, probleme cu tiroida, epuizarea suprarenalelor, adica, in traducere libera, un fel de leguma umblatoare care lesina din nimic. Asta pe linie de sanatate. Pe linie de serviciu, efectul este ca oamenii noi, aduc oameni noi si se incurca in cei vechi cu care nu stiu ce sa faca.
Sunt zeci si sute de oameni pe care i-am ajutat fara a cere niciodata ceva in schimb. Ma opresc pe holuri discret si-mi spun ca nu e bine ce-i acum. Ma intreaba de ce nu raman alaturi de ei. Sunt oameni batrani si pe care viata i-a incercat in multe feluri. Multi imi doresc bine si-mi mai spun ca daca in tara asta ar fi mai multi oameni ca mine lucrurile ar merge altfel. Te emotioneaza astfel de lucruri, le multumesti si mergi mai departe. Apoi, te uiti in jur si vezi degradarea, interesele, prostia. Te uiti la tine care esti o frunza in bataia vantului si nu te hotarasti daca sa te rupi sau sa mai stai sa vezi ce se intampla. In ambele variante pentru tine e lansare in necunoscut. Nici-o certitudine. Celor noi le esti util pana invata ce stii tu apoi nu-i mai pasa nimanui. Le spui ce stii? Eu nu prea vreau sa le spun. Oricum nu-i pasa nimanui!
Revin atunci si ma intreb cui a folosit toata munca si epuizarea mea. Ce-am castigat cladind pentru tara? Ce-mi foloseste ca pot sa merg cu capul sus ca mi-am indeplinit misiunea? Tara asta ce-mi da mie in schimb? Un mare nimic! Nu-mi plateste facturile, nu-mi da teren la tara, nici macar nenorocita de pensie nu mi-o va da la cum merg lucrurile.
Merita statul asta sa-i dai ceva? Nu! O hidra hrapareata si sfidatoare…

Advertisements